O sătmăreancă a dat foc apartamentului. Panică într-un bloc din Solidarității
O sătmăreancă, aparent bolnavă psihic, în vârstă de circa 50 de ani, a încercat să își aprindă apartamentul situat într-un bloc din Cartierul Solidarității.
A reușit doar să aprindă vâteva bucăți de haine, iar vecinii au alertat pompierii după ce au observat că din apartamentul femeii iese din nou fum.
Comanda Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare a detașat la fața locului două autospeciale de stingere cu apă și spumă, respectiv o autospecială de prim-ajutor. Pompierii au reușit să lichideze în timp util incendiul, evitând astfel propagarea flăcărilor.
Femeia a primit primul ajutor la fața locului, apoi a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe. Cel mai probabil, acasta va fi internată o perioadă la Secția de psihiatrie a Spitalului Județan Satu Mare.