O polițistă a cerut ajutorul colegilor după ce iubitul a devenit agresiv. Bărbatul a fost împușcat în picior
Un bărbat din Arad a fost împușcat în picior de către polițiști, după ce acesta a atacat forțele de ordine care au intervenit pentru a aplana un scandal în familie, titrează jurnaliștii de la Special Arad.
Potrivit sursei citate, un bărbat a încălcat ordinul de protecție emis împotriva lui și a pornit o ceartă care a degenerat în violențe.
Se pare că iubita acestuia, polițistă în cadrul Poliției Orașului Sebiș a ajuns să-și sune colegii de la IPJ Arad, azi dimineață, în jurul orelor 05:30, întrucât bărbatul devenise recalcitrant.
Acesta nu a putut fi calmat de forțele de ordine, nici după ce s-a apelat la spray-ul paralizant, astfel că a ajuns să fie împușcat în picior, după ce s-a efectuat un foc de armă în plan vertical.
Urmare a rănilor, acesta a fost transportat la spital, iar cazul a a juns în atenția procurorului de pe lângă Judecătoria Gurahonț.
„La sosirea polițiștilor, bărbatul nu mai era la fața locului, fiind demarate procedurile pentru emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
Bărbatul de 38 de ani, din Sebiș, a revenit la locul faptei, pe fondul consumului de alcool manifestându-se violent față de unul din polițiști.
Întrucât bărbatul continua să se manifeste violent, încercând să ia pistolul unuia dintre polițiști, pentru imobilizarea acestuia s-a impus folosirea spray-ului din dotare.
Prima măsură a fost fără efect, iar polițistul a folosit pistolul din dotare, după efectuarea unui foc de armă în plan vertical, fiind tras un foc în direcția bărbatului recalcitrant, acesta fiind rănit în zona picioarelor.
Bărbatul a fost ulterior încătușat și preluat de un echipaj al ambulanței, fiind transportat la o unitate spitalicească, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, au precizat cei de la IPJ Arad.