O nouă descoperire mare de gaz în Satu Mare. Harta rezervelor uriașe de petrol și gaze
Compania poloneză de petrol și gaze Serinus Energy, controlată de un fond de investiții al miliardarului Sebastian Kulczyk, a descoperit un nou câmp de gaz în perimetrul Satu Mare, similar celui identificat anterior la Moftin, titrează jurnaliștii de la Profit.ro.
Serinus a finalizat lucrările de forare la o nouă sondă, Sâncrai-1, situată la aproximativ 8 kilometri de proiectul Moftin.
Sâncrai-1 a fost forată la o adâncime de 1.600 metri. Lucrările au fost finalizate cu 5 zile mai devreme comparativ cu estimările inițiale, la costuri cu 19% mai mici față de cele bugetate, se arată în comunicatul de presă al companiei.
Sonda va fi pregătită în vederea începerii producției comerciale.
HARTA MARILOR REZERVE
PresaSM a intrat în posesia ultimelor studii privind resursele naturale ale județului Satu Mare. Din câte se știe, zona Moftinului este una dintre cele mai bogate în petrol și gaze.
Se estimează că punga de gaz de la Moftin (doar cea descoperită) ar valora pe piață aproximativ 100 de milioane de euro. Este vorba despre o cantitate de circa 500 de milioane metri cubi.
Perimetrul din Satu Mare are o suprafață de 2.949 de kilometri pătrați. Potrivit estimărilor, la sonda Moftinu-1001 forată în ultimul trimestru din 2014 au fost indentificate rezerve recuperabile în perspectivă (P50) de aproximativ 510 milioane metri cubi de gaze, echivalentul a circa 4% din consumul anual al României.
În imaginea de mai jos, cu VERDE sunt marcare rezervele de petrol, iar cu ROȘU sunt marcate rezervele de gaz.
De asemenea, potrivit unui alt plan, reiese unde sunt dispuse pungile cu gaz și petrol în zona Moftin-Mădăras. Dacă gazele se găsesc în zona Moftin, petrolul se găsește în zona Mădăras – Santău.