O noapte cu o sătmăreancă l-a costat mii de euro și lire. Tânăra, dată în urmărire generală
O noapte cu o sătmăreancă ”focoasă” l-a costat pe un bărbat amorezat peste 3.500 de euro și lire. Tânăra este dată acum în urmărire generală, polițiștii urmând să o întrebe care este ”rețeta succesului”. Cert este faptul că doi complici au fost identificați și arestați.
„Polițiștii din cadrul Poliției orașului Vânju Mare au fost sesizați de un bărbat că i-au fost furați bani din locuință. Din cercetări a reieșit că, la locuința bărbatului a venit o femeie pentru a petrece timp cu acesta. La plecarea acesteia, bărbatul a observat că îi lipsesc 2.100 de euro, 1.340 de lire și 800 de lei.
În urma investigațiilor efectuate de polițiști, a fost identificată persoana suspectă, o tânără de 24 de ani, din județul Satu Mare, care a fost dată în consemn. S-a mai stabilit că tânăra ar fi fost instigată la săvârșirea infracțiunii de furt de doi bărbați de 41, respectiv 43 de ani, ambii din comuna Vlădaia”, informează IPJ Mehedinți.
Cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 25 iulie, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare cu propunerea unei măsuri preventive. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.