O întreagă familie a fost internată de urgență la Spitalul Județean Satu Mare
Neatenția era să îi coste scump pe toți membri ai unei familii din județul Satu Mare. Aceștia au fost internați de urgență la Secția Boli Infecțioase, fiind diagnosticate cu trichineloză. Familia locuiește în municipiul Satu Mare și s-a ales cu trichineloza după ce au sacrificat un porc în gospodăria proprie și au ”uitat” să ducă carnea la verificat, la un birou specializat. Mai mult, carnea nu a fost tratată termic corespunzător, motiv pentru care parazitul a trăity în momentul în care victimele au ingurgitat carnea.
Din fericire, familia este în afara oricărui pericol, fiind sub supraveghere medicală. Potrivit Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare, în cursul anului trecut au fost efectuate 4.733 de examene trichineloscopice pentru porci tăiați în gospodării (majoritatea în luna decembrie) și la 47 de mistreți.
Au fost depistate 15 cazuri de trichineloză, cele mai multe, șase la număr, în Turț, dar și în Satu Mare – 3, Prilog, Agriș, Mădăras, Rătești, Negrești, Carei – câte un caz.