Meniu

Caută pe PresaSM

0

O gașcă de traficanți, trimisă la pachet în judecată. Ce le-au găsit procurorii DIICOT

Tribunalul Satu Mare a confirmat legalitatea unui dosar instrumentat de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și a dispus ca trei indivizi să fie judec...

O gașcă de traficanți, trimisă la pachet în judecată. Ce le-au găsit procurorii DIICOT

Tribunalul Satu Mare a confirmat legalitatea unui dosar instrumentat de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și a dispus ca trei indivizi să fie judecați pentru mai multe fapte de trafic de droguri de risc și de mare risc, precum și pentru efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive, fără drept.

Potrivit rechizitoriului, prima acuzație vizează un bărbat cu studii superioare, fără antecedente penale, aflat în arest preventiv. Conform anchetatorilor, acesta ar fi săvârșit trei acte materiale de trafic de droguri de risc, în cursul anului 2025. Procurorii susțin că inculpatul: în 6 martie 2025 ar fi oferit gratuit unui colaborator autorizat aproape 1 gram de cannabis; în 30 martie 2025 ar fi vândut aceluiași colaborator o cantitate semnificativă de cannabis contra sumei de 800 de lei; în 21 august 2025, la percheziția domiciliară, ar fi fost găsite aproape 100 de grame de cannabis, dispozitive pentru mărunțit și un cântar electronic, bunuri pe care le-ar fi folosit în activitatea de comercializare.

Al doilea inculpat, recidivist și de asemenea aflat în arest preventiv, este trimis în judecată pentru trei fapte distincte, comise în 2024 și 2025: în 26 iunie 2024 ar fi deținut cannabis și substanțe de mare risc (4-MMC, 3-CMC, N-Ethylnorpentedrone) în vederea comercializării; în 31 iulie 2025 ar fi fost surprins având asupra sa peste 20 de grame de substanțe psihoactive pe bază de brephedrone (4-BMC), împărțite în doze pregătite pentru vânzare; în 21 august 2025, la percheziția domiciliară, procurorii au descoperit 16 folii de aluminiu conținând 4-BMC, alte plicuri cu substanțe similare, precum și două cântare electronice cu urme de droguri.

În ceea ce îl privește pe al treilea inculpat, cercetat sub control judiciar, acesta este acuzat că a deținut în locuința sa: peste 146 grame cannabis ambalate într-o pungă vidată; aproximativ 21 grame cannabis depozitate într-un borcan de sticlă; un cântar electronic cu urme de THC. Procurorii susțin că aceste droguri erau destinate comercializării.

Dosarul cuprinde declarații ale inculpaților și martorilor, procese-verbale de percheziție domiciliară și informatică, rapoarte de constatare tehnico-științifică și procese-verbale de testare a substanțelor, precum și înscrisuri legate de activitățile anterioare ale inculpaților. Toate probele au fost analizate în procedura camerei preliminare, instanța apreciind că au fost obținute și administrate cu respectarea legii.

------------------

FOTO: ARHIVĂ/SCOP ILUSTRATIV

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Comentarii Anchete Politică Necitite