O gașcă de tineri a încercat ceva deosebit de Crăciun. Le-a ieșit un dosar penal
Trei tineri din județul Satu Mare au încercat ceva deosebit de Crăciun. Aceștia s-ar fi săturat de bucătăria tradițională românească și au încercat să înlocuiască ingredientele obișnuite.
Astfel, polițiștii Postului de poliție Acâș au depistat în data de 23.12.2016, trei bărbați la braconaj, în timp ce hăituiau vânatul pe terenurile agricole de pe raza localități Ganaș.
Cei în cauză, toți domiciliați în Acâș, cu vârste de 32, 28 respectiv 18 ani, hăituiau trei căprioare, cu ajutorul a patru câini, dintre care unul din rasă de metiș de ogar.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vânătoarea fără autorizație și fără permis de vânătoare precum și vânătoarea prin folosirea câinilor sau metișilor de ogari, fapte prevăzute de Legea nr.407/2006, a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic.