O femeie, aflată la volanul unei mașini, a OMORÂT un om în județul Satu Mare
Un pieton care a traversat strada neregulamentar a decedat în urma unui eveniment rutier.
Concret, marți, 23 august 2016, în jurul orei 21.20, poliţia a fost sesizată că pe DN 1C, în localitatea Halmeu, a avut loc un accident de circulaţie.
O conducătoare auto, în vârstă de 31 de ani, din localitatea Porumbești, care se deplasa cu un autoturism pe raza localităţii Halmeu, a surprins şi accidentat un pieton care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se asigure.
În urma impactului, pietonul, în vârstă de 59 de ani, din Halmeu, a decedat. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.
”Poliţiştii rutieri recomandă pietonilor să fie prudenţi atunci când se angajează în traversarea drumului, să aprecieze corect timpul necesar pentru a traversa în siguranţă şi să ia în calcul că, atunci când traversează prin alt loc decât trecerile marcate, autovehiculele au prioritate şi este responsabilitatea lor să se asigure”, se arată într-un comunicat de presă remis de Inspectoratul Județean de Poliție.
„atunci când traversează prin alt loc decât trecerile marcate, autovehiculele au prioritate şi este responsabilitatea lor să se asigure”, a pietonilor.
Si totusi soferul fara nici o vina se alege cu dosar penal si poate cativa ani de inchisoare… bune legi avem…
View Comment