O femeie a furat mii de euro în Carei. Prinsă ca-n filme de polițiști
O femeie a furat un portofel care conținea câteva mii de euro și câteva mii de lei dintr-un supermarket din municipiul Carei. Totul s-a întâmplat în data de 18 octombrie 2017, atunci când o careiancă a fost deposedată de un portofel care conținea sume mari de bani. După ce au fost anunțați, polițiștii au și început demersurile.
Astfel, polițiștii au mers imediat la fața locului și au început să stabilească un cerc de posibili suspecți, fiind coroborate informațiile oferite de angajații supermarketului, dar și alte proceduri speciale. Mai mult, oamenii legii au fost convinși că autorul se va întoarce la locul faptei, având în vedere succesul precedent, și va încerca să fure din nou.
Astfel, au fost lăsate semnalmentele posibilului suspect, iar în momentul în care autorul a pătruns din nou în magazin, polițiștii au reușit să îl rețină astăzi și au recuperat integral prejudiciul creat. Acțiunea nu a fost una simplă, în condițiile în care autorul furtului nu avea antecedente penale. Acesta este și motivul pentru care rezultatul obținut de polițiști este unul meritoriu.
Din câte se pare, în astfel de cazuri este extrem de important ca furtul să fie anunțaț cât mai rapid, iar polițiștii să poată acționa cât mai repede. Altfel, cu fiecare oră sau zi care trec scad șansele de a găsi autorul. Acționând rapid, polițiștii au reușit să obțină informații vitale, iar din experiență au presupus că e doar o chestiune de timp până când autorul va fi identificat, că acesta va reveni la locul faptei.
Păgubita – extrem de mulțumită de modul în care a acționat în special unul dintre polițiști – a declarat că va depune chiar o mulțumire scrisă către Inspectoratul Județean de Poliție.
Nota redacției: Din câte se pare, există destui polițiști în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție cărora chiar le pasă de meseria pe care au jurat să o respecte. Spre deosebire de alții, care acționează la ”trecerea timpului”.