O femeie a făcut infarct pe holurile Tribunalului Satu Mare. Este resuscitată de paramedici
O sătmăreancă, în vârstă de 89 de ani, a făcut stop cardio-respirator pe holurile Palatului de Justiție, situat pe strada Mihai Viteazu, în centrul municipiului Satu Mare. Potrivit informațiilor PresaSM, totul s-ar fi întâmplat în jurul orei 09.00, chiar înainte de a intra în sala de judecată.
Martorii au declarat pentru PresaSM că jandarmii au sărit imediat în ajutorul femeii, care avea pulsul foarte slab, au întins-o pe jos în poziție de siguranță și au sunat la Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112.
O ambulanță a ajuns la fața locului în timp foarte scurt. Din păcate, după câteva minute, femeia a intrat în stop cardio-respirator.
Victima a fost preluată de către un echipaj medical de prim-ajutor, fiind resuscitată timp de zeci de minute, după care a fost dusă la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare.
Diagnosticul medicilor este rezervat în aceste momente.
Știre în curs de actualizare…