O fabrică din Satu Mare, la un pas de a fi distrusă în totalitate
Pompierii Detaşamentului de Pompieri Satu Mare au fost anunţaţi despre izbucnirea unui incendiu la un utilaj de uscare cereale, aflat în proprietatea unei societăţi comerciale din localitatea Satu Mare. Totul s-a întâmplat ieri, în jurul orei 23.17.
Două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă s-au deplasat imediat la sediul societăţii afectate de incendiu. La sosirea forţelor de intervenţie, focul se manifesta în interiorul uscătorului de cereale, existând pericolul extinderii acestora la întreaga societate, respectiv la celelalte societăţi comerciale aflate în imediata apropiere.
Anunţarea din timp a urgenţei şi intervenţia promptă a pompierilor a făcut posibilă atât oprirea propagării incendiului, cât şi stingerea acestuia.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost aprinderea reziduurilor de materie primă din interiorul uscătorului în urma unei defecţiuni în timpul exploatării. Au ars reziduurile de germeni de porumb din interiorul uscătorului.