O angajată a Consiliului Județean a decedat. ITM deschide o anchetă
O angajată a Direcției Juridice din cadrul Consiliului Județean a decedat astăzi pe stradă. Mai exact, în fața Primăriei Satu Mare.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă, Ioan Flore, a precizat pentru PresaSM.ro că se va deschide o anchetă în acest caz, mai ales că victima se afla în timpul serviciului. De altfel, ITM a fost deja anunțat de reprezentanții Consiliului Județean.
La finalul anchetei se vor stabili și eventuala răspunde a angajatorului. În paralel, o anchetă a fost deschisă de către Poliție, iar în urma concluziei raportului medico-legal se va încadra legal tragicul eveniment.
Reamintim că o femeie, în vârstă de 52 de ani, a căzut astăzi inconștientă la pământ în fața sediului Primăriei Satu Mare. Martorii susțin că femeii i s-a făcut rău. Imediat a fost contactat un echipaj de specialitate al Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare, care deși a ajuns la fața locului destul de rapid nu a mai putut face nimic pe victimă.
Medicii au constatat decesul la fața locului, lăsând corpul neînsuflețit pe jos. Și asta pentru că un echipaj al Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție a efectuat cercetări și măsurători la fața locului.
Ambulanta a ajuns dupa 15 min, timp in care oamenii au sunat in continu, ca cei de la 112 sa le spuna ca nu au ambulanta.
View Comment