Nuntă încheiată la Urgență, în municipiul Satu Mare. Dănțăuș ”încălțat” de patru nuntași supărați
Conform informațiilor PresaSM, patru bărbați din Cartierul Sătmărel, municipiul Satu Mare, au fost trimiși în judecată săptămâna aceasta după ce l-ar fi bătut pe un bărbat, la o nuntă organizată la o sală de evenimente situată pe Drumul Careiului. Mai exact, unul dintre bătăuși ar fi lovit victima cu pumnul în zona capului, ar fi dezechilibrat-o și a căzut.
Ulterior, alături de atacator ar fi venit alți doi indivizi, cu toţii ar fi lovit-o pe persoana vătămată cu pumnii și picioarele, provocându-i acesteia leziuni ce au necesitat pentru vindecare 45-50 zile de îngrijiri medicale.
Victima a sesizat organele de cercetare penală cu plângere, reclamând faptul că în timp ce se afla în Restaurantul Romantic situat pe strada Careiului din Municipiul Satu Mare, unde participa la o nuntă, a avut nişte discuţii contradictorii cu mai multe persoane. Ulterior, acesta a ieșit din local pentru a-și căuta iubita, care a ieşit şi ea să fumeze o țigară. Atunci a observat că patru bărbați se îndreaptă spre el, iar apoi au început să îl lovească cu pumni si picioarele.
Unul dintre agresori a precizat că victima ar fi deranjat participanții la eveniment. Mai mult, pipăia femeile pe care le întâlnea. Al doilea agresor, la fel, a declarat că victima deranja participanții la eveniment, pipăia femeile iar în toaleta restaurantului îşi rula țigări, fiind înconjurat de mai multe persoane pe care nu le cunoaşte.
Un al treilea acuzat susține că un bărbat barbă mare a vrut să danseze cu soția lui. Acesta a încercat să o tragă cu forța de pe ringul de dans, dar a evitat contactul cu acesta și s-a mutat în cealaltă parte a ringului de dans. A precizat că nu l-a lovit și nici nu a văzut să fi căzut pe scări, să se fi văzut lovit.
Cert este faptul că magistrații Judecătoriei Satu Mare vor trebui să stabilească cu exactitate ce s-a întâmplat și să dispună o sentință în consecință.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ