Numărul deceselor a ajuns la 11 în România. Toate cele trei noi victime sunt din Suceava
Grupul de Comunicare Strategică a confirmat trei noi decese, toate la Suceava. Printre cei care au decedat este inclusiv un bărbat de 59 de ani. Toate cele trei noi victime au fost pacienți ai Spitalului Județean Suceava. Este vorba despre unitatea medicală unde zeci de cadre medicale au fost infectate cu COVID-19.
Trei noi decese au fost confirmate de cei din Grupul de Comunicare Strategică.
„Au fost înregistrate încă 3 decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus, numărul deceselor la nivel național ajungând la 11”, au precizat cei de la Grupul de Comunicare Strategică.
Este vorba despre:
Bărbat , 59 ani, pacient Spitalul Județean de Urgență Suceava, fără posibilă expunere
precizată.
Data deces: 22/03/2020
Femeie, 80 ani, pacientă în Spitalul Județean de Urgență Suceava, fără posibilă expunere
precizată.
Data deces: 23/03/2020
Bărbat, 71 ani, pacient Spitalul Județean de Urgență Suceava, fără posibilă expunere
precizată
Data deces: 23/03/2020
Rectificare: Grupul pentru Comunicare Strategică menționează că, dintr-o eroare de raportare, un deces anterior, comunicat cu numărul 11, fusese deja raportat ca decesul cu numărul 5, în cursul zilei de luni, 23 martie a.c. Astfel, cea de-a 11 persoană care a decedat fiind infectată cu coronavirus este o femeie de 64 de ani, din județul Suceava, internată în stare gravă în Spitalul Județean Suceava – secția ATI, unde a fost intubată. Femeia a fost transferată la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Iași, unde a decedat marți. Pacienta suferea de boli asociate (HTA, cardiopatie ischemica, fibrilatie atrială) și a avut istoric de călătorie în perioada 13-29 februarie a.c. în Insulele Mauritius, Seychelles, Dubai.
Pacienții au fost confirmați pozitiv la COVID 19 în data de 23 martie 2020, atunci când s- au primit rezultatele probelor de laborator.
Toți cei trei pacienți aveau afecțiuni medicale cronice pre- existente ( boli cardiovasculare, diabet).
Decesele au fost raportate la INSP în această seară.