Numărătoare paralelă. Care sunt prognozele pentru prezența de la ora 21:00
Singurul partid care a anunțat că face o numărătoare paralelă a fost Uniunea Salvați România. Pentru mulți dintre sociologi, prezența la vot nu va fi mai mare de 21%.
Singurul partid care a anunțat că face o numărătoare paralelă și a și făcut publice datele a fost Uniunea Salvați România. Potrivit liderului USR Dan Barna prezența la vot, la ora închiderii urnelor va fi de 19,04%.
Sociologul Cristian Pârvulescu, într-o intervenție la Digi24, a precizat că procentul prezenței la vot nu va depăși 21%.
Biroul Electoral Central a comunicat la ora 20:30 datele pentru prezența de la ora 19:00. La vot au fost 18,87% dintre românii înscriși pe liste. 3,03 milioane de români au fost la urne.
Referendumul a fost inițiat după ce au fost depuse pentru modificarea Constituției 3 milioane de semnături.
Urnele s-au închis acum 15 minute. La Satu Mare nu au fost raportate probleme speciale.