Nu se mai găsesc laptop-uri și camere web. Specialist sătmărean în IT: ”E nebunie totală”
Cererea enormă de laptop-uri, tablete și camere web au dus la la o veritabilă criză de astfel de produse, în special în contextul în care o parte a elevilor sunt nevoiți să învețe de acasă în sistem online din cauza pandemiei de coronavirus.
Dar sătmărenii nu au cumpărat produse IT doar pentru elevi, ci și angajatorii le-au achiziționat pentru angajații care sunt nevoiți să muncească de acasă. Fie că vorbim despre instituții publice, fie că vorbim despre firme private.
Cele mai vândute produse sunt cele până în 2500 de lei. Acestea nu se prea mai găsesc atât în magazinele din județul Satu Mare, cât și în marile magazine de vânzare online din România.
”De câteva luni este o nebunie totală. Nu doar că nu se prea mai găsesc laptop-uri, tablete și camere web în cele mai multe magazine, dar suntem asaltați de clienți, ca să le instalăm acele programe de videoconferință. Noi, la magazinele noastre, nu am mai putut comanda astfel de produse de câteva luni. Nu se prea mai găsesc nici în pe marile magazine de vânzări online. Cele mai căutate sunt laptop-urile cu prețuri cuprinse între 1500 și 2500 de lei”, a spus un IT-ist pentru PresaSM.
Sunt pe eMAG câte vrei!
View Comment