Măsura SĂRĂCIEI! Nouă MII de persoane din municipiul Satu Mare vor primi ALIMENTE GRATUITE
Conducerea Serviciului Public de Asistenţă Socială, prin Doina Văsuţ şi Adrian Balaj, au anunţat că circa 9.000 de sătmăreni se încadrează în programul Uniunii Europene privind acordarea de alimente gratuite în favoarea persoanelor sărace. Tot ce trebuie să depună sătmărenii sunt trei copii după adeverinţa de venit, certificatul de naştere al copiilor şi actul de identitate.
Atât cererile cât şi alimentele vor putea fi ridicate pe strada Jiului, în fosta centrală termică. În primă fază s-au acordat deja – de la începutul acestei săptămâni – câte sute de pachete, în municipiul Satu Mare ajungând deja 10.000 de cutii cu alimente.
„O să dăm circa 250 de bonuri de ordine pe zi pentru a nu se produce incidente”, a spus Doina Văsuţ.
Prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate, finanţat de UE, sunt ajutaţi şomerii, pensionarii cu venituri lunare sub 400 lei, persoanele cu handicap grav şi accentuat şi cele care beneficiază de legea venitului minim garantat.
Până la această dată, în tot judeţul Satu Mare au fost livrate 15.406 cutii cu alimente din totalul de 142.566, în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) 2015-2016.
Astfel, s-au livrat 7.545 de cutii în municipiul Satu Mare, 2.700 în municipiul Carei, 2.754 în oraşul Ardud, 2.407 în comuna Medieşu-Aurit. În următoarele zile se vor livra şi către Negreşti-Oaş (4.268 cutii), Tăşnad (1.978 cutii), Livada (2.612 cutii), Bixad (1.334 cutii), Cămârzana (572 cutii), Moftin (2.600 cutii), Socond (2.500 cutii), Santău (514 cutii), Tîrşolţ (478 cutii), Vama (880 cutii).
Distribuirea alimentelor către persoanele nevoiaşe, care se va face în două runde, este programată a se desfășura în lunile iulie și august. Fiecare beneficiar – stabiliţi de către fiecare Primărie în parte – va primi două pachete cu alimente, fiecare pachet conține 1 kg făină albă, 2 kg mălai, 400 g paste făinoase, 2 L ulei, 1 kg zahăr, conservă carne vită 300g, conservă pate porc 200g, 1 kg orez, conservă paste tomate 400 g și 0,5 kg fasole boabe.
În cadrul acestei sesiuni a POAD, în județul Satu Mare se vor distribui 142.566 pachete de alimente pentru un număr de 71.283 beneficiari.