Nu e glumă! Vaccinări în piețele din municipiul Satu Mare: sâmbătă și duminică
Nu e glumă! Prefectura Satu Mare anunță că sătmărenii, și nu numai, se pot vaccina inclusiv în piețele agro-alimentare și Piața de Vechituri.
Concret, sâmbătă, 29 mai 2021, în Piața Mare, și duminică, 30 mai 2021, în Piața de Vechituri din municipiul Satu Mare, între orele 08.00 – 16.00, cetățenii se pot vaccina, fără programare, doar cu un act de identitate valabil, cu vaccin Janssen de la Johnson&Johnson care se administrează în doză unică și se eliberează pe loc adeverința de vacinare generată prin Registrul Electronic Național de Vaccinări.
VACCINUL ANTI-COVID NU VA MAI FI GRATUIT ÎN ROMÂNIA. SE VA PLĂTI PENTRU IMUNIZARE
O altă măsură dispusă de conducerea județului a fost organizarea unui centru de vaccinare în punctul de frontieră de la Petea. Acesta va fi operațional începând de vineri, 28.05.2021 și se pot vaccina toți cetățenii, nu doar cei aflați în tranzit transfrontieră. În cadrul acestui centru va fi folosit acelați tip de vaccin – Janssen de la Johnson&Johnson care se administrează în doză unică.
Prefectul Altfatter Tamas apreciază că provocarea următoare va fi aceea de a crește numărul persoanelor vaccinate în mediul rural.
OPRIȚI ÎN TRAFIC DE POLIȚIE, DOI TINERI DIN SATU MARE AU ABANDONAT MAȘINA ȘI AU FUGIT PE CÂMP
Cu toate că rezultatele obținute până acum de echipa mobilă a MApN sunt bune, respectiv s-au vaccinat peste 2.300 de persoane în 17 locații rurale în decurs de o lună, prefectul consideră că există mulți cetățeni care doresc să se vaccineze și, din diverse motive nu au acces la vaccin. În perioada următoare va continua campania de informare, vor fi implicate autoritățile locale și județene și se vor căuta mijloace de a asigura dreptul la sănătate prin vaccinare pentru toți cetățenii.