Noul iPad va avea Face ID? Se pare că, cel mai probabil, da!
De câteva săptămâni, au luat amploare în online zvonurile cu privire la noul iPad, pe care Apple se pregătește să-l lanseze în toamna acestui an. Se pare că zvonurile prind tot mai mult contur: noul iPad va avea FaceID, la fel ca iPhone X.
De câțiva ani, fanii Apple se plângă că cele mai noi inovații ale gigantului american nu au fost chiar inovații. Poate că cea mai mare inovație a fost Touch Bar-ul de la MacBook Pro, spun cârcotașii. Asta până la implementarea FaceID pe iPhone X, care a fost cel mai important avans tehnologic pe un produs Apple în ultimii ani. E adevărat, Microsoft avea instalat deja un sistem de deblocare prin recunoaștere facială pe Windows, dar implementarea lui pe un device pe care-l deblochezi de 100 de ori pe zi a schimbat felul în care lumea a perceput smartphone-urile. Acum, pare greu de imaginat un telefon fără un sistem de detectare a feței. De aceea, toți ceilalți producători s-au grăbit să implementeze sisteme similare.
De aceea, vestea că noul iPad va avea implementat acest sistem de recunoaștere facială a fost considerată știrea verii. Cum s-a aflat de acest lucru, știută fiind secretomania celor de la Apple înainte de lansarea de noi produse? Păi, din release-ul versiunii beta a sistemului de operare iOS 12. iOS 12 pentru iPad are implementat AvatarKit, sistemul care permite crearea de animoji folosind camera TrueDepth, și care până acum exista doar în iOS 11 pentru iPhone X. Începând cu iOS 12, compania Apple aduce acest software și pe iPad, iar asta confirmă faptul că noi modele cu Face ID urmează să fie lansate de compania din Cupertino în această toamnă.
iOS 12 va oferi, așadar, Face ID pe noile iPad, ca și pe iPad Pro, într-o manieră similară cu cea în care vedem implementarea făcută pentru telefoanele iPhone X. Cei de la Apple sunt nevoiți să ofere Face ID și în iPad Pro, pentru a putea reduce dimensiunile ecranelor tabletelor, această schimbare fiind foarte importantă pentru viitorul produselor lor.
Un nou procesor este cel mai probabil și el printre noutățile pe care le va aduce iPad 2018, împreună cu alte îmbunătățiri. Apple va updata probabil și Apple Pencil. Un singur lucru probabil nu se va întâmpla. Apple iPad din 2018 nu va avea display-ul OLED de pe iPhone X. Samsung este singura companie care poate produce ecranele OLED pe care le dorește Apple în 2018. Dar, din motive financiare și tehnice, e foarte puțin probabil că iPad Pro va miza pe aceastea în 2018.