Noul an școlar în județul Satu Mare. Condițiile pentru festivitățile de deschidere și cine merge la școală
Prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamas, a precizat astăzi că în ceea ce privește deschiderea noului an școlar, acesta va începe la data de 13 septembrie în toate școlile, iar festivitățile vor putea fi desfășurate în aer liber, cu respectarea măsurilor de distanțare, purtarea măștii de protecție și încadrarea într-un interval maxim de o oră și jumătate.
Scenariul agreat este ca activitățile educative să se desfășoare cu prezență fizică la școală până la o rată a incidenței infectărilor de până la 6 la mia de locuitori.
Prefectul Altfatter Tamas a solicitat organizarea înainte de începerea școlii, respectiv în data de 8 septembrie 2021, a unei întâlniri de lucru cu directorii tuturor școlilor din județ, în cadrul căreia vor fi detaliate toate aspectele legate de începerea în bune condiții a noului an școlar și se vor căuta, împreună cu autoritățile responsabile soluții la problemele ridicate de conducerile școlilor.
Cele 264 de unități de învățământ din județul Satu Mare totalizează 457 de clădiri din care 211 au autorizație de securitate la incendiu, 96 nu fac obiectul autorizării, iar 150 sunt în curs de autorizare. Din punct de vedere al modului de asigurare a pazei, școlile au pază proprie, au contracte cu societăți specializate de pază sau sunt în responsabilitatea asigurării menținerii ordinii publice a Poliției, Jandarmeriei sau Poliției locale.
Media efectivelor zilnice ale forțelor M.A.I. angrenate în măsuri de menținere a ordinii publice este în jurul valorii de 140 de lucrători. Transportul elevilor va fi realizat în anul școlar 2021-2022 cu 108 microbuze școlare.