Nou în județul Satu Mare! Hoți specializați pe butelii cu gaz. ”Lovituri” în serie
Polițiștii de investigații criminale sătmăreni, în urma investigațiilor efectuate, au identificat doi tineri, de 23, respectiv 30 de ani, din județul Satu Mare, bănuiți că la data de 23 august a.c., ar fi sustras șase butelii de gaz din incinta unui magazin din Medieșu Aurit, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 1.560 de lei.
Totodată, polițiștii au stabilit faptul că în cursul lunii august a anului curent, cele două persoane ar fi sustras butelii de gaz și de pe raza localității Tătărăști.
Totodată, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au identificat un bărbat, de 61 de ani, din municipiul Satu Mare, bănuit că la data de 20 august a.c., aflându-se în incinta unei societăți comerciale din Satu Mare ar fi găsit un telefon mobil, pe care nu l-a predat imediat organelor de poliție. Polițiștii au solicitat bărbatului în cauză să restituie telefonul persoanei vătămate, astfel prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
În ambele cazuri prezentate cercetările continuă în cadrul dosarelor penal întocmite sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt și furt calificat.