Noroc cu firmele private! Încă o linie de testare COVID19 în județul Satu Mare
Județul Satu Mare pune bazele unei noi linii de testare COVID-19. Realizarea acestei noi linii de laborator va fi posibilă datorită implicării mediului privat din zona municipiului Carei. Agenții economici vor pune la dispoziție aparatura necesară dotării laboratorului care va funcționa respectând procedurile naționale aprobate de Ministerul Sănătății.
Autoritățile locale din Carei, reprezentanții Consiliului Județean Satu Mare, ai Instituției Prefectului Satu Mare, Direcției de Sănătate Publică Satu Mare, Spitalului Județean de Urgență Satu Mare și cei ai Spitalului Municipal Carei au avut astăzi o primă întâlnire în cadrul căreia au fost stabiliți pașii care trebuie urmați, astfel încât noua linie de testare să devină funcțională într-un timp cât mai scurt. Detaliile acestei colaborări vor fi clarificate în cursul acestei săptămâni.
În prezent, laboratorul COVID-19 care funcționează la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare din data de 8 aprilie 2020, are o capacitate de testare de aproximativ 120 de probe/zi. Montarea noii linii de laborator va dubla capacitatea de testare a probelor recoltate de la pacienții infectați cu SARS-CoV2.
Eugen Kovacs, primarul municipiului Carei: „Această donație bine-venită din partea mediului privat din zona Careiului, reprezintă un ajutor important în lupta cu noul coronavirus, datorită creșterii capacității de testare la nivel județean. Contribuția careienilor la acest proces reprezintă și o garanție a faptului că populația din zona Careiului va avea un acces mai rapid la testările care se realizează în cadrul protocoalelor naționale”.