Am trăit să o vedem în sfârșit și pe asta! Primăria municipiului Satu Mare a contractat o firmă să reabiliteze sistemul de protecție al pietonilor de pe Podul Golescu…pe timp de noapte. Atunci când nu mai este acel trafic infernal, iar muncitorii nu mai devin un obstacol pentru șoferii grăbiți. Din păcate, este o imagine destul de rară, care sperăm să devină, totuși o obișnuință.
A fost de bun augur și rapiditatea cu care au lucrat angajații firmei în cauză, semn că se poate lucra și într-un ritm mai alert. Spre deosebire de alte ocazii, în care muncitorii care lucrează la drumuri stau mai mult cu mâinile prin buzunare decât pe unelte.