Noi reglementări în utilizarea durabilă a pesticidelor pe teritoriul României
În ședința din 12 septembrie 2019, Guvernul a aprobat prin Ordonanță de urgență modificarea și completarea OUG 34/2012 pentru stabilirea cadrului instituțional de acțiune în scopul utilizării durabile a pesticidelor pe teritoriul României.
”Prin modificare s-au transpus prevederile Directivei (UE) 2019/782 care se referă la stabilirea indicatorilor de risc armonizați și autoritatea competentă în calculul și publicarea acestora”, spune deputatul sătmărean Magyar Lorand.
Indicatorii de risc armonizați măsoară progresele înregistrate în îndeplinirea obiectivelor care privesc reducerea riscurilor și efectelor utilizării pesticidelor asupra sănătății umane și a mediului, promovarea utilizării gestionării integrate a dăunătorilor și a unor tehnici sau abordări alternative pentru a reduce dependența de utilizarea pesticidelor.
Indicatorul de risc armonizat I este bazat pe noțiunea de pericol, cantitățile de substanțe active introduse pe piață în produsele fitosanitare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009, iar Indicatorul de risc armonizat II pe numărul de autorizații acordate în temeiul articolului 53 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009.
Prin prezenta Ordonanță s-au stabilit modificări care nu au impact socioeconomic și folosind datele statistice culese referitoare la produsele fitosanitare și alte date relevante se vor putea estima tendințele în materie de riscuri asociate utilizării pesticidelor