Noi reacții ale părinților scandalizați în cazul pliantului ”curcubeu” de la o școală din Satu Mare
Noi reacții din partea grupului de părinți care s-au scandalizat după ce diriginta unei clase de-a VI-a, de la Școala Gimnazială ”Grigore Moisil”, a împărțit elevilor pliante pe care unii dintre adulți le-ar fi interpretat că ar fi avut un mesaj LGBT cu caracter subliminal.
Concret, părinții își cer scuze față de dirigintă, precizând că la mijloc a fost o neînțelegere.
”Ieri, atrăgeam atentia asupra unui scandal izbucnit din cauza distribuirii elevilor din clasa a VI-a, de la Școala Grigore Moisil, a unui pliant cu mesaje subliminale, fiind incriminată doamna dirigintă. Ulterior, în urma discuțiilor avute, am constatat faptul că a fost doar o alegere greșită a doamnei diriginte, care nu a dorit să transmită niciun mesaj subliminal. Dorim să asigurăm conducerea unității de învățământ, precum și pe doamna diriginta, căreia îi cerem scuze, de respectul profund și bunele noastre intenții în ceea ce privește educația copiilor”, au precizat unii părinți pentru PresaSM.
Același grup susține că au transmis o petiție către ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, prin care solicită evitarea folosirii unor simboluri care ar putea fi interpretate și într-un alt mod.
”Totodată, cu aceasta ocazie, solicităm ca mesajele folosite în școli, să fie clare, fără a lăsa loc de interpretări. Vom formula o petiție, adresată domnului ministru, prin care vom solicita ca imaginea curcubeului să fie folosită cât mai puțin în unitățile de învățământ, mesajul transmis în perioada de început a pandemiei: „Totul va fi bine”, fiind perimat. Vom reacționa de fiecare dată la orice încercare de manipulare și de transmitere a unor mesaje cu simbolistică nepotrivita. Copiii noștri trebuie să crească cu valori creștine, făcând parte din familia tradițională”, mai transmit părinții supărați.
Pare-se că unii oameni sunt persistenți și perseverenți în prostie!
Unora chiar nu le-a plăcut să meargă la grădiniță! Dacă mergeau, colorau curcubeie … fără număr!
Să acuzi o profesoară de transmitere de mesaje subliminale, deoarece și-a permis impertinența de a încerca să însenineze chipurile copiilor îngrijorați de aceste vremuri tulburi, este semn de prostie!
View CommentDar să insiști pe același subiect și să ceri acțiuni din partea ministerului educației … este ceva mult mai grav!
„”Grupul”” fiind format din 2 persoane. Acuzațiile nefondate nasc și obligații din partea celor care le lansează, precum și a celor care le propagă. Afirmațiile denigratoare intră în distonanță cu art.30, aliniatele 6 și 8 din Constituția României.
View Comment6. Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
8. Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.
Pantru badea Gheorghe
View CommentCand pui o poza cu un barbat si un copil,cu un curcubeu deasupra,hai,chiar e o intamplare??
Mesajul e cat se poate de direct
Dvs intepretați legea după bunul plac, după model bolșevic. Redacția PresaSM a contactat cadrul didactic, pentru a respecta principiul dreptului la opinie, care a refuzat să comenteze subiectul. Fiind o apreciere subiectivă din partea părților implicate, este foarte greu de determinat realitatea factuală. Nu are rost să facem aici o expunere exhaustivă, nu suntem un site juridic. Ca și o paranteză, folosiți termenul ”delict”, care este apanajul legii penale. Or, spre știința dvs, presupusa calomnie sau insultă nu mai este incriminată de legea penală. Dar poate că dvs sunteți nostalgic, fan Belarus sau Viktor Orban. Nutrim speranțe că nu sunteți jurist, altfel ar fi trist ca noi, ca și jurnaliști, să vă dăm lecții de drept.
View Comment