Noi posibile curse internaționale Lufthansa și TAROM de pe Aeroportul Satu Mare!
PresaSM l-a întrebat pe președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, dacă se mai are în vedere introducea unor noi curse internaționale de pe Aeroportul Satu Mare. Pataki a declarat că se negociază cu TAROM și Lufthansa.
”Am discutat cu cei de la TAROM că după ce le ajung noile aeronave să aibă în vedere introducerea unei noi curse de la Satu Mare. Noi avem în vedere Germania. Delegația Districtului Ostalb, Landul Baden-Württemberg – Germania, a fost în vizită la Satu Mare și au văzut potențialul zonei noastre. Se discută și cu cei de la Lufthansa pentru o posibilă cursă internațională”, a spus Pataki Csaba.
De asemenea, numărul călătorilor care aleg Aeroportul Satu Mare a crescut exponențial. Doar naul trecut s-a ajuns la 67.000 de persoane, iar pentru acest an se estimează un număr de 100.000 de pasageri.
”Există, în mod clar, o tendință de creștere a numărului de pasageri. Anul trecut am avut 67.000 de pasageri, iar pentru acest an credem că se va ajunge la 100.000 de călători”, a mai spus Pataki Csaba.
Nu este abandonată nici varianta Wizz Air pentru cursele low cost, având în vedere creșterea numărului de călători.
”Primăvara și toamna se negociază noi posibile curse. Noi discutăm și cu cei de la Wizz Air, pe segmentul low cost”, a conchis Pataki Csaba.
SATU MARE LISABONA nu se poate/ MULTUMESC
View CommentMai sunt interesate Air Buffallo, United Airlines si Japan Airlines 😉
View Comment