Noi mărturii despre medici care refuză ”plicul” în județ. ”Sunt, totuși, prea puțini”
Val de noi mărturii de medici care au refuzat ”atenții financiare”. Și asta după ce un careian a povestit pentru PresaSM cum un medic din Carei a primit, fără să știe inițial, un plic cu bani din partea unei paciente pensionare, iar ulterior medicul i-a dat plicul înapoi femeii, asigurând-o că nu este cazul să îi recompenseze actul medical.
Redăm câteva dintre aceste mărturii, evitând să dăm numele medicilor în cauză.
Miklos P.: ”Mai sunt și medici cinstiți! D-na dr. (…) de sectia nefrologie. In luna ianuarie a fost mama internată cu infecție severă la rinichi și am vrut să-i acord o sumă de bani, dar ea a refuzat categoric spunând că ”nu e cazul”. Pe această cale vreau să-i mulțumesc pentru tratamentul în urma căreia mama și-a revenit”.
R.S.: ”Ginecologul meu e tot din Carei, însă a lucrat în Satu Mare. Când am pierdut sarcina și am primit un tratament de la el, soțul meu a intrat după el și voia să-i dea un plic. Și a refuzat! O zis că avem încă de cheltuit pentru tratament”.
T. Rodica: ”Mai există și astfel de medici și eu am prins în Satu Mare așa medic la Spitalul Județean, când m-am operat. Apoi, și în Cluj când eram cu copilul meu, pur și simplu mi-au refuzat să le dau, au spus că am eu mai mare nevoie de ei. Așa că vă spun că mai există și așa medici, dar din păcate sunt puțini”
S. Corina: ”Da, cred că este adevărat și eu cunosc medici care nu acceptă plicul!”
Nota redacției: Acest fenomen al atențiilor financiare a fost/este și, cel mai probabil, va fi atât de generalizat, încât am ajuns să apreciem normalitatea. Acest lucru subliniază cât de bolnav este sistemul nostru de sănătate.
Nu primesc „pliculetul” pt ca in orice moment pot fi inregistrati audio si/sau video cu o camera ascunsa sau un telefon.Primirea „pliculetului , tradus in limbaj juridic si probat cu o inregistrare, inseamna luare de mita sau conditionarea actului medical.
View Comment