Noi mărturii în cazul femeii omorâte pe DN 19: ”Se plimba pe mijlocul drumului”
Noi mărturii în cazul femeii omorâte în urma unui accident rutier produs în această dimineață pe Drumul Național 19, la ieșire din localitatea Păulian.
Un alt martor a declarat că femeie se plimba încă de ieri după-masă pe mijlocul drumului. Aceasta a mai fost văzută și azi, în jurul orei 03.00, plimbându-se pe drum.
”Și eu era să dau peste ea. Era o femeie a străzii și se plimba pe mijlocul drumului încă de ieri după masă. Eu trecem pe la 3 noaptea în zonă și se plimba pe mijlocul benzii. Trist e că exact atunci patrula în zonă un Mcv al poliției rutiere. De ce nu au luat măsuri?”, susține un alt martor.
Un alt sătmărean ar mai fi văzut o persoană, care corespunde semnalmentelor, în urmă cu două luni, tot în zonă.
”În urmă cu două luni, în zona Vraja Crasnei, undeva pe la 1 noaptea, era să dau și eu peste o femeie aflată pe marginea dreaptă a drumului, sensul de Satu Mare, legănându-se și dând din mâini, asemenea unui dans, și avea haine ciudate. Din câte am observat eu, pantaloni și un fel de fustă trasă până sub brațe. La scurt timp prin Păulian m-am întâlnit cu un echipaj cu girofare, mergea spre Carei”, a spus un sătmărean.
Reamintim că alți martori ai accidentului rutier terifiant de astăzi, produs în jurul orei 05.30, la ieșirea din localitatea Păulian, au dat pentru PresaSM.ro detalii care adâncesc misterul acestui eveniment.
În primul rând, victima, respectiv o femeie de circa 35 de ani, a fost dezbrăcată. Era, practic, în sânii goi. Întrebarea care se naște de aici: ce căuta o femeie dezbrăcată în partea de sus a corpului, la ora 05.00 dimineața, pe marginea Drumului Național 19, între localitățile Păulian și Dacia.
Apoi, corpul femeii a fost găsit pe mijlocul drumului! Dacă femeia ar fi circulat pe marginea drumului, autoutilitara care a lovit-o ar fi fost distrusă pe partea dreapta-față. Doar că autoturismul a fost lovit pe partea stângă-față, de unde se poate presupune fie că femeia a încercat să traverseze strada fie a încercat să își pună capăt zilelor.
”Am văzut că corpul victimei pe axul drumului, dezbrăcat de la brâu în sus. Din cauza impactului, tot corpul era contorsionat. Interesant este că mașina a fost lovită în partea stângă-față. Dacă pietonul ar fi circulat pe acostament, în afara părții carosabile, atunci mașina trebuia să fie lovită în partea dreaptă. Am impresia că ar fi încercat să traverseze drumul. Altfel nu îmi explic”, a spus martorul pentru PresaSM.ro.
Reamintim că un accident rutier terifiant a avut loc astăzi, în județul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 05.30, în afara localității Păulian, aproape de intersecția cu drumul spre localitatea Dacia, pe Drumul Național 19.
Surse judiciare au declarat că în urma accidentului a rezultat decesul unei persoane de sex feminin, în vârstă de circa 35 de ani. Femeia se deplasa pe jos, moment în care a fost lovită de către o mașină, condusă de către un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din Resighea.
Din cauza impactului violent a rezultat decesul victimei, corpul acesteia fiind rupt, pur și simplu, în două bucăți. Medicii ajunși la fața locului nu au putut face nimic decât să constate decesul.
Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii tragediei. În cauză s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.