Noi localități din Satu Mare ar putea intra în carantină. În 5 localități a crescut masiv numărul infectaților
Noi localități din județ ar putea intra în carantină, anunță autoritățile județene, care precizează și că în cinci localități din județ, printre care și municipiul Satu Mare, s-a înregistrat o creștere masivă a numărului de cazuri de COVID-19. Prefectul Altfatter Tamas a făcut un nou apel la sătmăreni pentru a se vaccina și a respecta normele de protecție sanitară, astfel încât să fie evitate eventuale noi restricții.
Alte cinci localități din județul Satu Mare ar putea intra în carantină, avertizează autoritățile județene, care precizează că se analizează atât situația din localitățile deja carantinate, cât și impunerea carantinei pentru localitățile Vama, Negrești-Oaș, Racșa, Certeze și Tarna Mare.
„În acest moment se află în analiză scenariul de menținere a carantinei zonale instituită prin ordinul Departamentului pentru Situații de Urgență și după trecerea celor două săptămâni în majoritatea comunităților dar și adăugarea celorlalte unități administrativ-teritoriale adiacente și cu valori în creștere ale incidenței (Vama, Negrești-Oaș, Racșa, Certeze, Tarna Mare) în aria carantinată”, transmit cei de la Instituția Prefectului.
Potrivit analizei făcute de autorități, în Vama, Tarna Mare, Viile Satu Mare, Apa și în municipiul Satu Mare, s-a înregistrat o creștere masivă a numărului de cazuri noi.
„Incidența la nivelul județului la data de 20.09.2021 este de 3,28 infectări la mia de locuitori, în zona carantinată începând cu data de 12.09.2021 se observă o scădere sensibilă a numărului de cazuri active, dar se înregistrează o creștere masivă în localitățile Vama, Tarna Mare, Viile Satu Mare, Apa și în municipiul Satu Mare”, mai spun autoritățile județene.
În municipiul Satu Mare incidența a ajuns la 4,3, în timp ce în Tarna Mare incidența este la 6,07, iar în localitatea Vama a trecut de pragul de șapte cazuri la mia de locuitori. În Viile Satu Mare incidența este la 5,8, iar în localitatea Apa este de 5,1. În orașul Negrești-Oaș, incidența COVID-19 este de 6,38, adică peste pragul la care se impune carantina.
Potrivit informațiilor PresaSM, în cinci localități din județ este depășită incidența de șase cazuri la mia de locuitori, prag de la care se poate impune carantinarea. Este vorba despre Târșolț, Gherța Mică, Vama, Negrești-Oaș și Tarna Mare. În alte două localități, Viile Satu Mare și Bixad, incidența a depășit 5,8. Batarci, Apa, Călinești-Oaș înregistrează și ele incidențe de peste cinci cazuri la mia de locuitori.
În 17 localități din județ a fost depășit pragul de trei cazuri la mia de locuitori, printre ele și municipiul Satu Mare.