Noi detalii în cazul jafului din benzinăria Mol. Percheziții și probe ADN
Reporterii PresaSM au intrat în poesia unor noi informații legate de tâlhăria din benzinăria Mol, de pe Drumul Careiului, comisă în noaptea zilei de 5 ianuarie 2018, în jurul orei 04.00. Polițiștii se pare că dețin o probă ADN (pentru că autorul nu a folosit mânuși), pe care au trimis-o către un institut specializat din București în vederea procesării acesteia.
De asemenea, în acest caz a fost efectuată o percheziție domiciliară, dar polițiștii nu au reținut încă niciun suspect, au precizat surse judiciare pentru PresaSM. În ce privește mecanismul producerii infracțiunii, se pare că autorul a venit din partea din spate, acolo unde nu existau camere de supraveghere. Semn că individul cunoștea zona destul de bine.
Mai apoi, acesta a intrat în incintă, acolo unde se aflau doi angajați: o femeie și un bărbat. Se pare că bărbatul ar fi reușit să se refugieze în grupul sanitar al benzinăriei, dar femeia a rămas în spatele tejghelei. Individul a dat cu spray lacrimogen în direcția acesteia, a strigat în engleză ”money, money”, după care s-a apropiat de casa de marcat și a luat o sumă de circa 600 de lei. După mai puțin de două minute, individul a fugit.
Angajații le-au spus polițiștilor că li s-a părut că autorul avea asupra lui un pistol, despre care polițiștii presupun că ar fi fost de jucărie. Polițiștii au verificat toate camerele de supraveghere ale localurilor de pe Drumul Careiului, în speranța că un individ care corespunde semnalmentelor ar fi intrat în vreun local.