Noi detalii în cazul copilașului (circa doi ani) decedat la UPU Satu Mare. Concluziile anchetei
Reporterii PresaSM au aflat care sunt concluziile anchetei organelor de cercetare penală în cazul copilașului, în vârstă de 1,9 ani, decedat în cursul zilei de vineri, 15 aprilie, la Unitatea de Primire Urgență a Spitalului Județean Satu Mare.
Astfel, totul a început joi, 14 aprilie 2022, în localitatea Andrid, din județul Satu Mare. Copilul se juca cu un alt minor, s-a dezechilibrat și a căzut cu umărul pe o cărămidă. De aici, mama minorului l-a dus la Camera de Gardă a Spitalului Municipal Carei, unde i-a fost imobilizat umărul.
Doar că, în cursul zilei de vineri, 15 aprilie, micuțului i s-a făcut rău, astfel încât acesta, alături de mama sa, au ajuns la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare, unde a decedat. Personalul medical a anunțat Poliția, pentru a se lămuri circumstanțele în care victima a suferit acele leziuni, conform informațiilor PresaSM.
Medicii legiști au făcut autopsia și au constatat că acele răni i-au cauzat decesul micuțului, motiv pentru care polițiștii, sub coordonarea unui procuror, au început o anchetă, fiind deschis un dosar penal pentru moarte suspectă. A fost luată în calcul inclusiv ipoteza unei ”rele tratamente aplicate minorului”.
După ce au fost audiați membri ai familiei dar și alți localnici din Andrid, concluzia organelor de cercetare penală a fost că rănile s-au produs involuntar, printr-un accident nefericit.