Nesimțiții care aglomerează Urgențele în Satu Mare. Unii au doar drepturi, nu și obligații
Unitatea de Primire Urgențe din Satu Mare a făcut obiectul mai multor articole de presă în ultima vreme. Motivele au fost diverse: de la unele cadre medicale acuzate de indiferență sau sfidare până la timpii mari de așteptare. Dar în unele cazuri există și o scuză: pacienții nesimțiți care au doar drepturi, nu și obligații.
Conform informațiilor PresaSM, o parte destul de importantă a celor care se adresează Unității de Primire Urgență NU reprezintă URGENȚE. De exemplu, săptămâna aceasta au fost persoane care s-au deplasat la UPU cu urechea înfundată, un caz care se putea rezolva la orice ORL-ist!
Un alt sătmărean s-a prezentat cu o durere de spate, dar pe care o acuza de o săptămână, dar nu s-a dus la un medic din Ambulatoriu sau la medicul de familie. Preferând să aglomereze Urgențele și să îi facă pe cei care au cu adevărat nevoie de ajutor rapid să aștepte.
Un alt caz strigător la cer este cel al unui sătmărean pe care îș durea glezna de…două săptămâni. Și acest pacient trebuia să meargă fie la medicul de familie fie la un medic de specialitate din zona privată sau de la Policlinica Veche. Dar a preferat să vină la Urgență. Deși, în mod evident, nu este o urgență. Să nu mai vorbim despre o tânără care s-a prezentat la UPU fiindcă… îi cădea părul!
”Zeci de pacienți aglomerează inutil secția de primiri urgențe a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare prelungind astfel timpii de așteptare pentru toți pacienții, indiferent că este vorba de urgență minoră sau majoră. Medicii din urgență afirmă că multe din cazurile cu care au de-a face sunt persoane cu afecțiuni minore, care ar trebui să se adreseze medicilor de familie din centrele de permanență”, spun oficiali din cadrul Direcției de Sănătate Publică Satu Mare.
Centrele de permanență sunt unități sanitare cu sediul stabil în cadrul cărora se asigură asistența medicală primară în regim de gardă de către personal calificat pentru toți pacienții, indiferent de statutul de asigurat sau neasigurat, cu un program de funcționare stabilit conform zonei de reședință urban/rural.
În mediul urban, programul de lucru în cursul săptămânii este de la ora 20.00 la ora 8.00, iar la sfârșitul săptămânii și în zilele de sărbători legale este asigurată o permanență de 24 de ore. În mediul rural, programul de lucru în cursul săptămânii este de la ora 15.00 la ora 8.00, iar la sfârșitul săptămânii și în zilele de sărbători legale se asigură o permanență de 24 de ore.
CENTRE DE PERMANENȚĂ DIN JUDEȚUL SATU MARE:
1. CENTRU DE PERMANENȚĂ TURȚ. Centru de permanență fix, cu sediul în Turț, str. Piața Eroilor, nr.15/a. Telefon: 0261834468
2. CENTRU DE PERMANENȚĂ SUPUR. Centru de permanență fix, cu sediul în Supuru de Jos, str. Gării, nr.6. Telefon: 0261823599
3. CENTRU DE PERMANENȚĂ CĂLINEȘTI-Oaș. Centru de permanență fix, cu sediul în Călinești-Oaș, str. Principală, nr.440. Telefon: 0261839114
4. CENTRU DE PERMANENȚĂ VALEA VINULUI. Centru de permanență fix, cu sediul în Valea Vinului, str, Principală, nr. 11. Telefon: 0261876706
5. CENTRU DE PERMANENȚĂ ARDUD. Centru de permanență fix, cu sediul în Ardud, str. Ardudul Mic, nr.16, Telefon: 0261771028
6. CENTRU DE PERMANENȚĂ TEREBEȘTI. Centru de permanență fix, cu sediul în Terebești, str. Principală. nr. 180, Telefon: 0261875972
7. CENTRU DE PERMANENȚĂ MEDIEȘU AURIT. Centru de permanență fix, cu sediul în Medieșu Aurit, str. Principală, nr. 538. Telefon: 0261842468
8. CENTRU DE PERMANENȚĂ POMI. Centru de permanență fix, cu sediul în Pomi, nr 124. Telefon: 0261871704
9. CENTRU DE PERMANENȚĂ WEST MEDICA CARITAS. Centru de permanență fix, cu sediul în Satu Mare, str. Drumul Careiului, nr.3. Telefon: 0261769725
10. CENTRU DE PERMANENȚĂ KORALL. Centru de permanenta fix, cu sediul în Satu Mare, Piața Eroii Revoluției, nr. 23, Telefon: 0361412037
11. CENTRU DE PERMANENȚĂ BEGONIEI. Centru de permanență fix, cu sediul în Satu Mare, str. Begoniei, nr.1/42. Telefon: 0361427500
12. CENTRU DE PERMANENȚĂ – CLINICA SFÂNTUL ANTON. Centru de permanență fix, cu sediul în Satu Mare, str. Aurel Vlaicu, nr.8. Telefon: 0261713333
13. CENTRU DE PERMANENȚĂ BOBOCULUI. Centru de permanență fix, cu sediul în Satu Mare, str. Bobocului, bl UK, nr. 30, Telefon: 0261762600
14. CENTRU DE PERMANENȚĂ SCM DR. COICA DOREL COSTEL. Centru de permanență fix, cu sediul în Satu Mare, str. Lucian Blaga, CU 8, Telefon: 0261766390
15. CENTRU DE PERMANENȚĂ DR.BARTHA. Centru de permanență fix, cu sediul în Satu Mare, str. Ioan Slavici, nr. 8. Telefon: 0261715571
16. CENTRU DE PERMANENȚĂ MICULA. Centru de permanență fix, cu sediul în Micula, str. Principală, nr. 79.
17. CENTRU DE PERMANENȚĂ HUMANITAS – DR.PECZ. Centru de permanență fix, cu sediul în Carei, str. Căplenilor, nr.7. Telefon: 0261821335
18. CENTRU DE PERMANENȚĂ LIVADA. Centru de permanență fix, cu sediul în Livada, strada Victoriei, nr. 76. Telefon: 0261840554
19. CENTRU DE PERMANENȚĂ POIANA CODRULUI. Centru de permanență fix, cu sediul în Poiana Codrului, str. Principală, nr.163. Telefon: 0769813993
20. CENTRU DE PERMANENȚĂ FLORA. Centru de permanență fix, cu sediul în Satu Mare, str. Trotușului, nr. 3. Telefon: 026176913J.
Salutare tuturori,
View CommentDa vorbim de cazuri care nu necesita interventie de urgenta.
Cand cineva are dureri de rinichi durerile care incepea la ora 22:00 si la 22:30 se prezinta la UPU medicul de ce este braznic cu pacientul?
60% dintre medici de la UPU traiesc pe o alta lume si daca trebuie sa lucreze se simt deranjati.
Nerusinare ca mai exista medic ca cel care a spus la 23:30 ca de ce nu am mers la medic de familie.