NESIMȚIRE. Sporuri ilegale pentru sute de bugetari din județ. Prejudiciu de milioane de lei
Inspectorii Curții de Conturi, prin Camera de Conturi Satu Mare – au scos la suprafață lăcomia din unele instituții publice din județul Satu Mare, ca urmare a unui control efectuat în perioada martie – mai 2018, publicat recent. Bugetarii cu salarii mărite substanțial, care și-au mai dat și sporuri considerate ilegale de către organele de control. Principalele instituții vizate sunt Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Satu Mare, Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Satu Mare și Biblioteca Județeană Satu Mare.
Cât de greu poate fi la Biblioteca Județeană?!
Camera de Conturi Satu Mare susține că s-au înregistrat abateri la Biclioteca Județeană Satu Mare ca urmare a ”efectuării de către reprezentanții Bibliotecii Județene Satu Mare de cheltuieli de personal neprevăzute de legislația specifică în vigoare ca urmare a introducerii în salariile de bază, în mod nelegal, a unor drepturi speciale pentru stabilirea și ameliorarea condițiilor de muncă”. Cât este această abatere: 536.000 lei. O nimica toată, atâta timp cât plătesc contribuabilii.
Sari cu sporurile la ”Evidența Persoanelor”
Specialiștii Camerei de Conturi au mai scos la iveală abateri în valoare de 820.000 de lei la Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Satu Mare. Ce se impută mai exact: ”stabilirea eronată de către Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Satu Mare a drepturilor salariale acordate funcționarilor publici, personalului contractual și persoanelor cu funcții de conducere, peste nivelul cuvenit, prin includerea în salariile de bază a unor sporuri nereglementate”.
Nici ”Protecția Copilului” nu s-a lăsat mai prejos
”Stabilirea eronată de către Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Satu Mare a drepturilor salariale acordate funcționarilor publici, personalului contractual și persoanelor cu funcții de conducere, peste nivelul cuvenit prin acordarea pe lângă salariul de bază, fără temei legal, a unui spor pentru condiții de pericol deosebit”, acuză inspectorii Camerei de Conturi. Valoarea abaterii este de 297.000 lei.
Curtea de Conturi cere respectarea legii
Vă prezentăm, în continuare, ce măsuri au dispus cei de la Curtea de Conturi – Camera de Conturi Satu Mare:
Recalcularea salariului de bază şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul începând cu drepturile salariale aferente lunii martie 2018, prin eliminarea din cuantumul acestora a drepturilor speciale constatate și acordate în mod necuvenit.
Stabilirea întinderii prejudiciului produs bugetului Bibliotecii Județene Satu Mare prin plata fără temei legal a ”drepturilor speciale pentru stabilitate și pentru ameliorarea condițiilor de muncă” acordate personalului din cadrul entității începând cu drepturile salariale aferente lunii martie 2018 – la zi.
Stabilirea întinderii prejudiciului produs bugetului DGEP Satu Mare prin plata fără temei legal a ”sporului pentru condiții de pericol deosebit de 25% aplicat la salariul de bază” acordat personalului din cadrul din aparatul DGEP Satu Mare cu atribuții de control pe perioada 01.04.2015 – la zi.
Nu este nici o nesimțire. Asta este starea lor de bază! Dar văd că buba este la CJ pentru că totae instituțiile sunt subordonate lor. Cineva a pornit cu ideea.
View Commentstati linistiti, va aparea din nou o lege, ca în 2014, care îi va exonera de restituirea sumelor încasate ilegal, Curtea și politicienii stiu asta!!!!!!!!
View CommentÎn expunerea Raportului întocmit de Camera de Conturi SM ați întâlnit, textual, formularea „pentru condiții deosebit de grele”?
View CommentPoate „condiții vătămătoare” sau „condiții periculoase” de muncă… Nu se poate pune semn de egalitate între condițiile deosebit de grele și cele vătămătoare sau periculoase. Există reglementari legale în acest sens.
Recomand ca presa să nu recurgă la dezinformarea și manipularea opiniei publice prin trunchierea vădit intenționată a informației.
Unde sunt principiile deontologice ale jurnaliștilor?
Ați solicitat puncte de vedere oficiale și de la reprezentanții legali ai instituțiilor menționate și de la reprezentanții organizațiilor sindicale? Ați întreprins un demers jurnalistic, anchetă, spre exemplu, în instituțiile amintite ca să vedeți „pe viu” condițiile de muncă? Cunoașteți atribuțiile și complexitatea muncii angajaților din aceste instituții? Nu toți bugetarii STAU pe Scaun! Să vă fie clar!
@Tot EU! Să cerem punct de vedere în baza unui raport de audit al Camerei de Conturi Satu Mare?! Acum ne dați și lecții de jurnalism?
View Comment