Nemții din Ostalbkreis, în vizită la Satu Mare. Nagy Szabolcs: „Avem o excelentă relație de lucru”
O delegație din Ostalbkreis se află într-o vizită de lucru la Satu Mare. Parlamentarul Nagy Szabolcs a fost prezent la întâlnire, punctând relația pe care a avut-o cu liderii regiunii germane. Potrivit deputatului, relația cu nemții este una concretă, care a dus la implementarea mai multor proiecte ce țin de educație și sănătate.
„Este întotdeauna o bucurie să întâlnim oameni cu care am avut nu numai o relație excelentă de lucru, ci și o relație de prietenie. Astfel de persoane sunt Joachim Bläse, Karl Kurz și Stefan Weber, liderul, respectiv experții economici ai județului Ostalbkreis din Germania, care tocmai se află într-o vizită în județul Satu Mare. Județele Satu Mare și Ostalbkreis sunt regiuni înfrățite din 2015, iar în ultimul deceniu, datorită rolului meu de manager județean, am lucrat împreună la foarte multe proiecte. Această relație dintre cele două județe nu funcționează doar în aparențe, ci și prin conținut și implementări concrete, cum ar fi introducerea sistemelor de învățământ dual, domeniile sociale și cooperarea în domeniul sănătății. Cele două județe se ajută și se susțin reciproc. Sper că această relație va rămâne la fel de solidă și în viitorul îndepărtat”, a precizat Nagy Szabolcs, deputat UDMR, pe pagina sa de socializare.