Peste o mie de sătmăreni au fost ieri seara cu adevărat al 12 -lea suporter, iar în centrul orașului a răsunat cu mândrie HAI, ROMÂNIA!
Peste o mie de sătmăreni s-au adunat în centrul municipiului Satu Mare pentru a urmări pe ecranul amplasat în Piața 25 Octombrie meciul din deschiderea Campionatului European.
Atmosfera creată de suporterii sătmăreni a rivalizat cu cea de pe stadioane, iar emoțiile au fost maxime în momentele în care jucătorii naționalei se lansau în atac. Echipați cu tricourile galbene, cu tricolorul în mână și cu scandări, sătmărenii au fost senzaționali!
Chiar dacă am pierdut, România păstrează șanse reale de a merge mai departe! Urmează meciurile cu Elveția și Albania, în care echipa națională are șanse reale de a merge mai departe!