Muzică în boxe și zeci de persoane într-un cimitir din Satu Mare. Poliția a intervenit
Zeci de persoane de etnie rromă s-au dus duminică în cimitirul de pe strada Amațiului pentru a-și plânge morții într-un mod mai aparte. Și au făcut-o într-un mod care a atras supărarea celorlalte persoane aflate în cimitir.
Conform informațiilor PresaSM, s-au dus cu sisteme de amplificare și cu băuturi alcoolice, iar muzica a răsunat cu putere. Mai multe persoane au apelat la Poliție, iar un echipaj s-a deplasat la fața locului și i-a sancționat pe organizatori.
Astăzi, pentru a preîntâmpina o nouă situație de acest gen, un alt echipaj al Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare a patrulat în zonă.
Oamenii le cer și celor de la Administrația Domeniului Public Satu Mare, care are în subordine cimitirul, să nu mai permită astfel de manifestări, mai ales că în această perioadă majoritatea sătmărenilor vor să își plângă morți în liniște și decență.