Mulțumiri din suflet pentru o angajată de la Spitalului Vechi: „O doamnă, jos cu pălăria! Cu o bunătate extraordinară”
Sătmărenii se confruntă în continuare cu probleme de comportament atunci când apelează la sistemul de sănătate. În timp ce prin spitale și-au făcut loc și oameni pregătiți, competenți și cu multă empatie față de pacienți, pentru cele mai multe cadre medicale, bolnavul pare să fie în continuare un inconvenient.
Un cititor PresaSm ne-a relatat o întâmplare care a avut loc pe secția de Interne la Spitalul Vechi, acolo unde mai multe persoane au ajuns la tratament după ce au fost intoxicate cu ciuperci. Potrivit relatărilor, confirmate și de un alt martor, doctorul prezent a fost iritat de numărul mare de pacienți și i-a trata pe bolnavi, spune aparținătorul, „ca pe niște nimicuri”. Nici atitudinea asistentelor nu a fost una cu mult diferită, cu o excepție.
„Există acolo o Doamnă, jos pălăria! Vă spun sincer că nu știu cum o cheamă… știu doar că este blondă, de înălțime medie și cu o bunătate extraordinară. Lumea ar fi mult mai bună și mai frumoasă dacă mai multe persoane ar fi ca dânsa,” ne-a comunicat aparținătorul precizând că dorește să mulțumească pentru ajutorul pe care l-au primit și pentru respectul pe care angajata l-a arătat față de meseria sa.
Iar pentru medicii și asistentele care nu au răbdare să trateze bolnavii, aparținătorii și martorii se întreabă retoric de ce au optat pentru o carieră în medicină.
Discuții despre comportamentul cadrelor medicale au avut loc și la nivel național. Pacienții continuă să se plângă în mediul online de cum sunt tratați în spitalele din țară, chiar dacă sistemul a beneficiat de unele dintre cele mai mari majorări salariale.
Nu este pentru prima dată când normalitatea îi ia prin surprindere pe sătmărenii care au contact cu sistemul de sănătate sătmărean. Anul trecut, o mulțumire adresată pe Facebook unei asistente de la Spitalul Județean a devenit virală. Femeia nu doar că s-a ocupat de pacienți, ci și de aparținătorii care așteptau la Urgențe.
Nu știu cine este persoana care va trimis mulțumirile, nu știu cine este asistenta despre care e vorba, dar le mulțumesc și eu pentru că de multe ori am avut parte de indolența și lipsa de omenie a personalului de la cele două spitale! Deci MULȚUMIRI adevăraților profesioniști! Din nefericire foarte puțini! Salarii mari, indiferență mare! Ton agresiv, mereu nepoliticoși, nervoși, indiferenți…
View Commentpoate e subtir plicul? ei au salar mai mare decat pensionarii, sau multi dintre noi,dar asteapta „atentia”
View Comment