MS: Peste 140 de cazuri noi de COVID-19 în Satu Mare. Care sunt cele mai afectate localități
Potrivit ministerului Sănătății, la nivelul județului Satu Mare s-au înregistrat, în ultimele 24 de ore, peste 140 de cazuri noi de COVID-19. Astfel, incidența, la nivelul județului nostru, a trecut de trei cazuri la mia de locuitori.
Datele ministerului Sănătății arată că, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Satu Mare s-au înregistrat 143 de cazuri noi de COVID-19. Incidența, la nivelul județului nostru, a ajuns la 3,04.
Potrivit sursei citate, 57 de persoane sunt internate în spitalele sătmărene după ce au fost diagnosticate ca fiind infectate cu noul coronavirus. Din cele 57 de persoane aflate în unitățile medicale, cinci sunt copii. Două persoane se află internate pe secțiile de Terapie Intensivă.
În ceea ce privește localitățile cele mai afectate, datele arată că cea mai mare inciență se înregistrează în localitatea Pir, peste zece cazuri la mia de locuitori, urmată de Cehal și Săcășeni, ambele cu peste opt cazuri la mia de locuitori.
În orașul Tășnad, incidența este de puțin peste 6.5, iar în municipiul Satu Mare s-a ajuns la 4.8.
Incidențele, în marile localități din județ sunt după cum urmează: municipiul Carei – 2.97, orașul Ardud – 2.76, orașul Negrești-Oaș – 2.7, Livada – 1.3.
Comparativ cu județele învecinate, astăzi, în Bihor, incidența a ajuns la 4.06, în Maramureș la 3.97, iar în Sălaj, incidența este de 3.41.