Motivul pentru care Răzvan Rentea nu ar mai putea fi liber niciodată
În cazul în care Răzvan Rentea ar urma să fie găsit vinovat de către judecători în cazul triplei crime de la Apa, în care au fost uciși Gheorghe Rentea (59 de ani), Niculina Rentea (56 de ani) și Viorica Apan (80 de ani), acesta riscă închisoare pe viață, potrivit noului Cod Penal.
Dată fiind gravitatea faptelor, autorul/autorii au șanse mici să scape de o astfel de pedeapsă. Cert este faptul că după 20 de ani, autorul/autorii, în cazul în care vor fi condamnat/condamnați, pot să ceară eliberarea condiționată. Asta doar dacă își recunosc faptele!
Cum Răzvan Rentea nu își asumă nicio vină în cazul triplei crime, dacă va fi găsit vinovat de către judecători, acesta nu va mai putea fi eliberat condiționat!
Reporterii PresaSM au aflat că nici după ce a fost pus sub acuzare în mod oficial și după ce i s-au arătat toate probele care îl incriminează, Răzva Rentea nu ar fi recunoscut în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare că ar fi comis vreun omor. Mai exact, că nu el ar fi comis tripul asasinat de la Apa, în care au fost uciși Gheorghe și Niculina Rentea, respectiv Viorica Apan, niemni alții decât părinții și bunica inculpatului.
Imagini de la Tribunal
Rentea a fost reținut în cursul zilei de marți și a fost audiat de procurori. Reținut inițial pentru 24 de ore, procurorii au solicitat magistraților arestarea sa preventivă.
Răzvan Rentea este principalul suspect în cazul triplei crime de la Apa. Procurorii l-au reținut imediat după încheierea ceremoniei de înmormântare a părinților și a bunicii.
Rentea și-a susținut nevinovăția nu doar în fața presei ci și în fața anchetatorilor. Procurorul Marius Iancu, într-un interviu acordat PresaSM.ro a precizat că Răzvan neagă săvârșirea faptelor.
Potrivit anchetatorilor, dosarul pe care l-au deschis pe numele lui Răzvan Rentea se bazează atât pe declarații ale martorilor, cât și pe cercetările de la fața locului și pe probe științifice.