Moțiunea USR pe agricultură, respinsă. Zob: „Zid în jurul incompetenței lui Petre Daea”
Parlamentarii au respins cu 83 de voturi pentru, 174 contra și o abținere moțiunea simplă inițiată de USR și Forța Dreptei, în care ministrul Agriculturii, Petre Daea, este acuzat și că nu a reușit să obțină mai mulți bani de la Comisia Europeană pentru sprijinul fermierilor în criza cerealelor ieftine din Ucraina. Senatorul sătmărean Robert Zob și-a exprimat nemulțumirea față de deciziile luate de parlamentarii PSD-PNL din Camera Deputaților, pe care i-a acuzat că au făcut zid în jurul ministrului.
Moțiunea simplă împotriva lui Daea a fost inițiată de USR și Forța Dreptei, iar eșecul a fost unul anunțat, având în vedere că PNL, PSD și UDMR au anunțat că îl vor susține în continuare pe Petre Daea, în ciuda protestelor fermierilor care au avut loc nu doar în județul Satu Mare, ci și în alte județe din țară.
Cu toate astea, senatorul Robert Zob, care a luat partea fermierilor încă înainte de proteste și-a exprimat nemulțumirea față de modul în care au decis să voteze colegii din Camera Deputaților de la PNL și PSD. Zob i-a acuzat pe parlamentari că nu au făcut altceva decât să protejeze un ministru, despre care USR spune că este incompetent.
„În loc să îi protejeze pe fermieri, PSD-PNL a făcut zid în jurul incompetenței lui Petre Daea. Moțiunea USR a fost respinsă”, a precizat Zob pe pagina sa de socializare.
Parlamentarii USR au precizat public că, în opinia lor, Daea distruge cu bună știință agricultura românească. În plus, mai spun parlamentarii USR, Daea a ratat proiectele mari și finanțările din PNRR, dar și fondurile europene pentru fermierii români.