Monstru cu chip de om. Un sătmărean a violat în mod repetat o fetiță (12 ani) cu handicap
Un sătmărean a demonstrat că nu are nimic în comun cu regulile care guvernează o societate normală. Conform informațiilor PresaSM, individul – cu domiciliul în Pișcolt, județul Satu Mare, a întreținut relații intime cu o fetiță, în vârstă de 12 ani, fără discernământ.
Reporterii PresaSM au aflat că, astăzi, polițiștii l-au reținut pe M. Joszef, din Pișcolt, pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol.
Există indicii că în perioadele noiembrie 2020 – decembrie 2020, respectiv august 2021 – până în prezent, a întreținut raporturi sexuale cu o minoră, în vârstă de 12 ani, aflată îsub tutela și protecția Direcției Generale de Asistență Socială.
Este important de precizat faptul că minora este lipsită de discernământ, fiind în imposibilitatea de a-și exprima voința, după cum rezultă din expertiza specialiștilor.
Individul va fi dus în fața procurorilor și mai apoi în fața judecătorilor de drepturi și libertăți, cel mai probabil cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Reporterii PresaSM au aflat că este vorba despre același individ care în august 2020, alături de alți doi tineri, ar fi intrat peste un bărbat (în vârstă de circa 60 de ani) pe care l-au bătut și tâlhărit. Totul s-a întâmplat în satul Resighea, comuna Pișcolt, atunci când cei trei minori ar fi intrat în casa bărbatului, iar după ce l-au bătut foarte grav, s-au pus să îl tâlhărească. Potrivit localnicilor, cei trei au găsit doar o sută de lei.
FOTO: Arhivă