Modernizări la Spitalul Județean. Incubatoare de ultimă generație pentru nou-născuți
Modernizări la secția de Neonatologie a Spitalului Județean Satu Mare. Au fost achiziționate incubatoare de ultimă generație.
Seria modernizărilor echipamentelor continuă la Spitalul Județean Satu Mare, unde secția de Neonatologie a fost dotată cu incubatoare noi. Potrivit autorităților, este vorba despre 5 incubatoare deschise Natally și 6 incubatoare hibrid Giraffe de ultimă generație, achiziționate prin sprijinul Ministerului Sănătății și a Consiliului Județean Satu Mare.
În plus, au fost efectuate lucrări de igienizare a saloanelor rooming-in, au fost achiziționate jaluzele opace și folie reflexivă geam pentru protectia UV pentru reducerea temperaturii în saloanele de Terapei Intensivă și prematuri.
Pe lângă noile dotări, potrivit conducerii Spitalului Județean Satu Mare, angajații secției au fost implicați în cursuri de formare profesională.
În contiunuare, șapte cadre medicale vor efectua și o vizită de lucru în Germania, pentru un schimb de experiență organizat în secția T.I. Neonatologie a „Children’s Hospital Dritter Orden Passau”.