MOBILIZARE. Tot mai multe locuri pentru pacienții COVID în spitalele din județul Satu Mare
În județul Satu Mare, creșterea alarmantă a numărului de pacienți cu coronavirus, a impus suplimentarea numărului de paturi alocate în acest scop în unitățile sanitare, potrivit radiocluj.ro
În mai puțin de o săptămână, la Spitalul Municipal din Carei, numărul paturilor a fost suplimentat cu încă 40, în prezent pentru pacienții COVID fiind disponibile în total 72 de paturi. În Negrești Oaș a fost creat un compartiment destinat pacienților cu coronavirus, prevăzut cu 32 de paturi, care sunt ocupate integral aproape tot timpul.
Treizeci de locuri sunt alocate pentru pacienții COVID cu forme medii în secția externă din Bixad a Spitalului TBC Satu Mare, iar în municipiul reședință de județ a fost necesară regândirea întregii structuri a Secției de Boli Infecțioase.
Managerul Spitalului Județean Satu Mare, Adrian Marc, spune că astfel, toate cele 49 de paturi pentru adulți și copii, sunt destinate acum exclusiv pacienților cu coronavirus. Adrian Marc nu-și ascunde îngrijorarea în privința creșterii zilnice a numărului de cazuri noi, și spune că în felul acesta asigurarea internărilor va fi în scurt timp o problemă greu de gestionat.
SURSA: radiocluj.ro