Mobilizare fenomenală la UPU, Ambulanță, Pompieri și Poliție. Mulți au venit voluntar
Mobilizare excepțională în cazul accidentului de luni, petrecut pe Drumul Național 19, între Petrești și Pișcolt. Angajați ai Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare – de la Secția Carei – au venit VOLUNTAR de acasă pentru a da o mână de ajutor.
Pompierii respectivi nu aveau obligația legală să intre în ”tură”. Cu toate acestea au venit de acasă, în civil, pentru a da o mână de ajutor. Au adus apă, mâncare și pături victimelor din Serbia.
De asemenea, și la Serviciul Județean de Ambulanță au rămas oameni în mod voluntar, cu toate că tura lor se încheiase, iar alții au venit de acasă. Altfel nu ar fi putut asigura și acoperirea celorlalte solicitări.
”Serviciul de Ambulanță Județean a intervenit cu personal operativ de la stația centrală Satu Mare, Carei, Tășnad, atât din tura de noapte, cât și cu personal din tura de zi, rămas peste program, astfel fiind posibilă atât intervenția la locul accidentului cât si rezolvarea solicitărilor din oraș și zonele limitrofe”, susține conducerea Ambulanței Satu Mare.
O mobilizare teribilă a fost și la Unitatea de Primire Urgențe, acolo unde au ajuns 12 victime, din cele 13. Au venit medici, asistenți și infirmiere de acasă pentru a face față solicitărilor.
”Conducerea Spitalului Județean de Urgență Satu Mare aduce mulțumiri personalului medical pentru disponibilitatea și profesionalismul de care a dat dovadă în seara zilei de 11.09.2017 cu prilejul accidentului rutier soldat cu mai multe victime, pentru acordarea de asistență medicală în regim de urgență victimelor accidentului. Managerul SJU Satu Mare, Adrian Marc, mulțumește întregului personal de la UPU care a rămas peste program, medicilor și asistentelor din cadrul secțiilor Chirurgie, Ortopedie, unii veniți din timpul lor liber pentru a ajuta victimelor accidentului. De asemenea, conducerea SJU Satu Mare mulțumește pentru eforturile făcute, echipajelor ISU Someș, echipajelor SMURD, celor de la Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare și din județul Bihor”, se arată în poziția Spitalșului Județean Satu Mare.
Este de apreciat și prezența fostului primar al comunei Petrești, Otto Marchiș, care a asigurat comunicare cu victimele – care vorbeau doar germana – dar le-a asigurat și hrană și apă.
Nota redacției. Reporterii PresaSM.ro, aflați la fața locului, au simțit o solidaritate exemplară. Un mare sentiment de recunoștință față de angajații de la UPU, Pompieri, Poliție și Ambulanță pentru modul în care și-au respectat meseria.