Miza GRAȚIERII. Zeci de persoane ar putea scăpa de închisoare la Satu Mare
Comisarul-şef Petru Romeo Poiană, directorul Penitenciarului Satu Mare, spune că potrivit primelor calcule circa 70 de persoane ar putea scăpa de închisoare.
La care se adaugă altele, care sunt bine-mersi în libertate, doar cu procese penale pe rolul instanțelor de judecată. De la simpli funcționari până la foști șefi de servicii și instituții.
Cu toate acestea, şeful închisorii nu consideră că graţierea ar rezolva problema supraaglomerării Penitenciarului.
“Ar rezolva parţial, dar nu pe termen lung. La o primă evaluare a persoanelor private de libertate, am identificat 70 de persoane care ar face obiectul graţierii. Este o evaluare grosso modo”, a spus comisarul-şef Petru Romeo Poiană.
Cea mai aglomerată închisoare din România este Penitenciarul Satu Mare, potrivit ultimului studiu al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Gradul de ocupare în această închisoare este de peste 200%.
Penitenciarul din Satu Mare are regim deschis şi semi-deschis. Aici sunt încarceraţi deţinuţi care au comis infracţiuni minore. În Satu Mare sunt încarceraţi deţinuţi din trei judeţe: Bihor, Satu Mare şi Sălaj.
“La şase metri cubi de aer, capacitatea este de 492 de locuri. Iar la 4 metri pătraţi, standard european pentru condiţii minime, este de 235 de locuri. Or, azi avem 493 de deţinuţi”, susţine comisarul-şef Petru Romeo Poiană, directorul Penitenciarului Satu Mare, citat de Digi24 Oradea.
Nu de puţine ori, deţinuţii au dat în judecată statul român pentru condiţiile din penitenciarul Satu Mare şi au câştigat.
“La penitenciarul Satu Mare în 2016 au fost câştigate la CEDO un număr de 39 de plângeri”, dezvăluie directorul Penitenciarului Satu Mare.
Construiti penitenciare. Asta ii solutia !!!
View Comment