Mișcarea sindicală internațională, solidară cu angajații Electrolux aflați în grevă
Două confederaţii sindicale îşi exprimă susţinerea pentru angajaţii Electrolux de la Satu Mare. CNS Cartel Alfa a publicat pe Facebook scrisoarea de solidaritate.
Confederaţia Sindicală Internaţională şi Confederaţia Europeană a Sindicatelor îşi exprimă solidaritatea cu angajații Electrolux aflați în grevă.
„ETUC și ITUC își exprimă solidaritatea cu frații și surorile din România care luptă pentru a-și vedea dreptul la un salariu echitabil recunoscut de către Electrolux. Suntem surprinși de faptul că un grup multinațional, cum este Electrolux, care își declară angajamentul față de agenda pentru muncă decentă (SDG8), plătește salarii care nu asigură demnitatea lucrătorilor și familiilor acestora. Ceea ce se menționează în Raportul Electrolux privind sustenabilitatea nu poate să rămână doar pe hârtie, ci ar trebui să fie implementat în comportamentul zilnic al Grupului,” se arată în postarea celor de la CNS Cartel Alfa.
Confederațiile atrag atenția și asupra fapului că inclusiv la nivel european există angajamente cu privire la asigurarea unui nivel de trai decent.
„Vrem să reamintim companiei Electrolux că întreaga Europă se angajează să ofere lucrătorilor dreptul la un salariu echitabil care să asigure un nivel de trai decent, așa cum se arată în principiul 8 al Pilonului European al Drepturilor Sociale,” se mai arată în scrisoarea transmisă celor de la Cartel Alfa.
Negocierea colectivă, cel mai eficient mod pentru a obține majorarea salariilor
Conducerea Electrolux este îndemnată să respecte standardele sociale, iar liderii celor două confederații precizează că o negociere colectivă este cel mai eficient mod de soluționare a conflictului de muncă. Confederațiile se și angajează să facă demersuri pentru sprijinirea revendicărilor sătmărenilor.
„Ne așteptăm ca Electrolux să se angajeze pe deplin în respectarea standardelor sociale, să respecte dreptul fundamental al lucrătorilor de a-și negocia colectiv salariile în toate operațiunile grupului, nu numai acasă, și să se angajeze constructiv în negocieri. Suntem cu toții convinși că negocierea colectivă este cel mai eficient mod de a soluționa conflictul. Suntem pregătiți să întreprindem toate acțiunile necesare pentru a sprijini afiliații noștri români să-și ducă la îndeplinire revendicările indiscutabile pentru un salariu echitabil,” se mai arată în scriosoarea semnată de secretarii generali ai celor două confederații sindicale.
O parte a angajaților Electrolux Satu Mare se află în grevă de nouă zile. Muncitorii au cerut creșterea cu doi lei a sumei primite pe oră. Angajații au depus și plângeri la ITM pentru că, spun aceștia, nu au primit tichetele de masă ce li se cuvin.
Lideri ai Cartel Alfa din alte județe au venit la Satu Mare pentru a susține greva sătmărenilor.