Deputatul Mircea Govor, președintele PSD Satu Mare, a anunțat cu satisfacție deblocarea Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, în urma presiunilor exercitate de Partidul Social Democrat în cadrul coaliției de guvernare. Acesta consideră decizia drept o victorie a rațiunii și un pas crucial pentru dezvoltarea locală.
„Nu putem accepta austeritate fără discernământ, blocaje administrative și atacuri împotriva aleșilor locali. PSD a luptat pentru ca mii de proiecte vitale – drumuri județene, rețele de apă și canalizare, alimentări cu gaze – să continue în întreaga țară. Sunt investiții care schimbă viața românilor”, a declarat Govor.
Liderul social-democrat sătmărean a subliniat importanța acestui program pentru comunitățile locale și a reafirmat sprijinul său constant pentru autoritățile locale: „În calitate de deputat și fost vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare, cunosc bine miza acestor proiecte. Voi rămâne un susținător al primarilor, consilierilor locali și, mai presus de toate, al cetățenilor.”
Mircea Govor le-a mulțumit liderilor PSD, Sorin Grindeanu și Paul Stănescu, pentru determinarea cu care au susținut cauza comunităților: „Împreună am transmis un mesaj clar – PSD nu va gira politici care condamnă România la subdezvoltare.”
În final, deputatul a reafirmat angajamentul PSD pentru o guvernare echilibrată și responsabilă: „Vom continua să fim vocea cetățenilor și garantul unei guvernări în care responsabilitatea fiscală nu se face în detrimentul vieții oamenilor.”