Minora din Satu Mare dată dispărută a fost găsită în județul vecin

Minora care a dispărut din județul Satu Mare a fost găsită, au anunțat în această dimineață polițiștii sătmăreni care au și mulțumit cetățenilor pentru implicarea de care au dat dovadă în distribuirea mesajului de dispariție.
Florina, adolescenta în vârstă de 15 ani care a dispărut ieri de la domiciliul din localitatea Pomi a fost găsită în județul vecin, au anunțat în această dimineață polițiștii sătmăreni. Tânăra a fost găsită nevătămată și nu a fost victima unei infracțiuni, au mai precizat oamenii legii.
„Minora a fost identificată pe raza județului Bihor. Din verificările efectuate aceasta, nu a fost victima unei infracțiuni”, se arată în informarea celor de la IPJ Satu Mare.
La data de 26 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la faptul că la aceeași dată, STOICA FLORINA-MARCELA, în vârstă de 15 ani, a plecat de la domiciliul său, din localitatea Pomi și nu a mai revenit.
