Minor (15 ani) dispărut fără urmă. Familia este disperată. Căutat și în județul Satu Mare
Un minor, în vârstă de 15 ani, din Nojorid, județul Bihor, a fost dat dispărut de familie. Și asta după ce, în data de 27 martie 2019, a plecat voluntar de acasă şi nu s-a mai întors. Tânărul este căutat și în județul Satu Mare.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bihor, băiatul dispărut se numeşte Niri Raul – Habriel, are aproximativ 1,55 m înălţime, 55 kg, constituţie atletică, faţă ovală, ochi albaştri, păr şaten închis şi nu are semne particulare.
La momentul dispariţiei, băiatul purta tricou galben, bluză de trening gri, cu glugă, pantaloni sport negri şi papuci negri.
DISTRIBUIȚI să îl găsim cât mai repede!
„Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea minorului sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă – 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie. Nu uitaţi că orice informaţie poate readuce o persoană dispărută în sânul familiei!”, a transmis Poliţia.