Ministrul Gabriel Leș: ”România acordă o importanță deosebită cooperării NATO – UE”
Ministrul Apararii Nationale, satmareanul Gabriel Les a participat astazi, 29 ianuarie la o dezbatere dedicată priorităţilor Ministerului Apărării Naţionale în anul 2019.
”Am participat astăzi la dezbaterea dedicată priorităţilor Ministerului Apărării Naţionale în anul 2019, la iniţiativa New Strategy Center, într-un cadru larg, cu experţi din domeniul apărării şi securităţii naţionale.
Înainte de a mă referi punctual la proiecte și obiective ale Armatei pentru perioada următoare, am dorit să enunţ contextul mai larg al politicii de apărare care guvernează toate aspectele și activitățile acestui palier.
Am subliniat faptul că România acordă o importanță deosebită cooperării NATO – UE. Am urmărit, în mod constant, să sprijinim cooperarea efectivă și de substanță dintre cele două organizații precum și întărirea rolului UE de pilon al securității europene și al legăturii trans-atlantice, în deplină complementaritate cu NATO și cu evitarea duplicării eforturilor în domeniul apărării”, spune ministrul Gabriel Leș.